PRIMAVARA 1

Ma gasesc iar in fata unei foi albe cu un pix in mana, eu si gandurile mele. Noi. Eu. Tu. Incerc sa ma desprind de ziua ce tocmai s’a terminat. Ma uit in jur – camera e un dezastru, patul e un morman cu haine, biroul e tixit cu carti, pe jos sunt sticle, umerase, genti. In toate esti tu. Pe birou. In pat. La geam. Pe noptiera. Chiar si tricoul de pe mine e al tau, e un tricou lalai, albastru inchis. Inca miroase a tine. Incerc din rasputeri sa iti simt caldura, dar tricoul nu mai are viata. E de mult timp uitat aici. E 1:23. Simt cum ochii imi obsesc, pleoapele se ingreuneaza iar fata se destinde intr’o expresie chinuita. Inchid ochii si ma las pe spate in fotoliul mare. Pernele pufoase iau forma corpului si se muleaza intr’o calura placuta, protectiva. Ma simt imbratisata de un urias. Zambesc. Imi aduc aminte cand tu erai uriasul meu, imi protejai trupul si sufletul.
Erai ca o umbrela. O umbrela gasita pe fundul gentii in mijlocul unei zile ploioase. Dupa ce ploaia mi’a biciuit obrajii tu i’ai acoperit cu mainile calde, i’ai sarutat si le’ai redat culoarea. Te’am privit mirata. Mi’ai suras. Nu te’am placut. Mi’ai zambit. M’am obisnuit. M’ai sarutat. Te’am iubit. A iesit apoi soarele si ne’am bucurat impreuna de fiecare raza.
Toamna a venit cu alte zile ploioase, ne adaposteam impreuna. Simteam caldura in surasul tau, in fiecare atingere, in cuvintele calde si privirile pe furis.
Fulgii au luat locul ploilor si totul a inghetat. Viscolul te’a inghetat si pe tine. Mainile nu iti mai erau calde, soarele nu isi mai facea loc in privirea ta iar pieptul ti’a devenit un sloi de gheata.
Inca mai ninge. Tu esti undeva afara cu fulgii de zapada iar mie mi’e dor de zilele de primavara.