Inutil

Vad norii grei cum se risipesc încet în neant. Parca îl și vad, e acolo undeva în spatele plumbului ce mi-a întunecat cerul. Soarele meu e acolo, îmi zâmbește cald ca altădată. Dar tot e prea departe de mine, tot nu-l pot ajunge. Cat mai am pana acolo? Nici eu nu mai știu. Merg cu pași aparent siguri dar care la prima zguduitura se destabilizează și de frâng. Zâmbesc cu un zâmbet aparent cald dar care în prima secunda în care rămân singura se transforma într-o grimasa chinuita. Încerc sa-i fac pe toţi sa rada, sa uite, sa fie fericiți, dar de ce nu vede nimeni ca mi-e greu și mie? Nu mai pot s-o fac pe fericita, nu mai pot!
"Sunt bine!" Ce e asta? Ce dracului e asta?! Eu nu sunt bine deloc. Chiar nu vede nimeni asta? Uneori as vrea ca cineva sa ma privească în ochi, sa ma ia în brate și sa-mi spună "Știu ca nu ești bine, știu." Dar acel cineva întârzie sa apară și eu m-am cam plictisit sa aștept. Ce ar trebui sa fac? Nu mai pot sa plâng, nu mai pot sa zâmbesc, deci ce fac? Stau ca proasta singura și scriu.
Inutil.
Toţi rad în jurul meu, toţi se distrează. Eu privesc pierduta în gânduri pe geam. Unde ești? Unde e persoana aceea care ar fi trebuit sa fie lângă mine? Nu e nimeni. De ce?
Inutil.Apune soarele. Azi am stat și am privit cerul când nu mai aruncam un ochi la caiet sau la diriga. Dacă ar fi fost seara și eu as fi stat pe iarba, ar fi fost de-a dreptul superb. Mi-as fi putut imagina ca avioanele erau stele căzătoare. Si astfel mi-as fi putut pune o mie de dorințe. Care mai de care mai nebune. Dar doar una din ele ar fi meritat. Dar e o dorita care pare atat de greu de realizat. Încât, cu cât ma gândesc mai mult la ea, cu atât pare mai irealizabila. Si pe zi ce trece, parca nu mai are rost sa ma gândesc la ea. Dar totuși.. E unica dorința. E unica dorința pentru care merita sa pierd o seara întreaga pentru a ma uita după stele căzătoare. Stele. Vreau sa le ating!
Ma simt ciudat. Am inceput sa vad alfel lucrurile. Nu stiu cum, nu stiu de ce. Doar ca le vad altfel. Am o senzatie ciudata in stomac in fiecare dimineata de 3 zile. Nu sunt fluturi, nu stiu ce e. Un fel de gol. Si acum ma simt la fel. E un fel de grija amestecata cu teama, plictiseala, un usor entuziasm, putina dragoste si ceva nostalgie pe acolo. E cel mai ciudat sentiment. L-am descris ingrozitor de sec. N-am idee cum sa-l descriu.
Inutil.
Pa!